Probabil singurul interviu în care Ion Iliescu a vorbit despre mașini: de la Dacie la Passat, și cum vedea privatizarea industriei auto

Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României suferea de cancer pulmonar.

Figura centrală a tranziției postcomuniste, Iliescu a rămas până la final un personaj controversat, dar influent în istoria recentă a țării.

Într-un interviu acordat în 2007 pentru ProMotor, Ion Iliescu vorbea sincer despre relația sa cu mașinile – de la primele drumuri într-un Plymouth vechi, până la automobilul cumpărat în leasing în anii 2000. Spunea atunci că automobilul este o invenție fundamentală a secolului XX, dar și una dintre principalele surse de poluare și aglomerație.

Discuția a atins și teme mai profunde: responsabilitatea în trafic, analogiile dintre a conduce o mașină și a conduce o țară, dar și felul în care românii și-au schimbat în timp raportarea la bunurile materiale.

Ce este o maşină în accepţia dumneavoastră?

În primul rând, o invenție care a revoluționat condițiile de viață ale omenirii în secolul XX. Apoi, un „rău” necesar, un factor de poluare, un motiv de iritare, care a transformat viaţa oraşelor într-un vacarm. Pe de altă parte, nu există automobilist care să nu aibă, precum Al Bundy, „Dodge”-ul său, care este nu doar un morman de rugină pe patru roţi, ci şi un depozitar al amintirilor şi al călătoriilor imaginate.

Cînd aţi urcat prima oară într-o maşină? A cui era?

Prima oară am urcat cu H.G. Wells în Maşina timpului! Într-o mașină „în carne şi oase” s-a întâmplat să urc gratie complicității unui prieten din copilărie, al cărui tată era şofer. Avea un Plymouth vechi. Am descoperit atunci o nouă faţă a lumii.

Părintii au avut mașină?

Nu, părintii mei nu au avut nici mașină, nici măcar o casă. Erau alte timpuri; dar, probabil, ceva din felul lor de a fi şi de a nu avea mi-a marcat definitiv existența. Până la urmă, așa e lumea construită, între a fi și a avea.

La ce vârstă v-ați luat permisul şi când aţi achiziţionat primul automobil?

Permisul de conducere l-am luat în anii ’70, ani de deschidere inclusiv automobilistică… Prima maşină am achiziționat-o ceva mai târziu, în 1982. Aproape că a trebuit să reînvăț ceea ce uitasem de la cursurile de șoferie. Șofatul e ca limbile străine: ori îl practici zi de zi, ori apelezi la… translatori.

Ce maşini aţi avut şi ce gen de maşină credeţi că vă prinde cel mai bine?

Am avut o Dacie, apoi o maşină Daewoo, un Cielo. Mașina tranziției… De ceva timp mi-am achiziționat, în leasing, un Volkswagen Passat. Unii cred că mi se potrivește Volga, alţii BMW-ul. Ca şi hainele, nu mașina îl face însă pe om.

Când aţi luat prima amendă în trafic?

Nu am luat încă vreo amendă în trafic. În ultimii ani, e bine că nu mai conduc. Probabil că aș fi fost amendat!

Aţi avut accidente? Dacă da, în câte dintre ele aţi fost vinovat, de câte ori vi s-a suspendat dreptul de a conduce?

Am avut două accidente de mașină. Nu mi s-a luat însă carnetul. Unul dintre ele a fost minor. Un altul, însă, a fost destul de serios, am avut şi cîteva coaste fisurate. Era în 1971, un an care, pentru mine, a însemnat numai… tamponări! Eram cu soţia la mare. Făceam tratament la Techirghiol şi ne îndreptam spre Neptun.

Pe unele porţiuni din şoseaua care leagă Constanţa de Mangalia se circula destul de greu, vizibilitatea era destul de mică. La o intersecţie, de pe un drum lăturalnic, a apărut un autobuz care nu a acordat prioritate. În ciuda eforturilor mele, nu am mai putut evita impactul. A fost o experienţă dură.

Ştiţi lucruri despre mecanica maşinilor? Aţi reparat vreodată ceva la o maşină?

Lucruri despre mecanica auto ştiu. Asta nu înseamnă însă că am depăşit vreodată stadiul schimbării unui cauciuc sau a unei bujii.

Soţia conduce?

Nu, soţia nu conduce.

V-aţi urcat vreodată într-un TAB?

În zilele fierbinți ale Revoluției, în 22, 23, 24 decembrie. Ne deplasam cu TAB-ul între sediul fostului CC, Ministerul Apărării şi Televiziune.

Ce diferențe sunt între condusul unei mașini și cel al unui stat de 23 milioane de oameni?

Înainte de a sublinia diferențele, să accentuăm asemănările. În ambele situații trebuie să respecți niște reguli. Nu ești singur pe lume. Nu poți face orice îți trece prin cap, în fericita situație în care chiar ai ceva în cap. Nu poți să ai derapaje periculoase, nu poți să îi jignești pe ceilalți, să le pui piedici, nu poți să te urci beat la volan. Ca președinte, ești, vrei, nu vrei, un model. Când te urci la volan, nu îţi sunt puse în paranteză atribuțiile de președinte.

Nu poți să fii model de dimineața până spre prânz, iar apoi să ieși la cârciumi cu prietenii și să te urci la volan. Devii din model antimodel! Rişti, astfel, să fii amendat sau… suspendat! În ceea ce privește diferențele… Păi, ca să conduci o țară, trebuie să te cam dai jos din mașină! Nu trebuie să pierzi contactul cu „bordurile” astea care se tot schimbă, cu oamenii care ţi-au acordat încrederea. În ultimii trei ani, însă, metafora care puncționează e aceea a… vaporului! Din păcate, Biruința aduce tot mai mult cu Titanicul! E, însă, un film pedagogic, de urmărit de cei care se cred eterni: „Revolta de pe Bounty”.

Pe vremea predecembristă, cu ce mașini vă deplasați?

Cu Dacia, pe care mi-am cumpărat-o în 1982 şi cu care am circulat foarte mult pînă la Revoluţie. Ca maşini oficiale, la Timişoara aveam o Volgă, iar la Iaşi un Renault 18.

Care dintre colegii de partid sunt pricepuți la mașini?

Nu are rost să îi enumăr aici. Presa îi știe oricum mai bine ca mine. A relatat pe îndelete despre parcul auto din ograda PSD. Nu e o problemă că unii dintre ei, nu spun cine, persoane importante, se pricep la mașini. Problema e că unii se pricep mai bine la mașini decât la politică.

Care dintre ei irosesc banii partidului, ai statului sau proprii pe mașini ultra?

Nomina odiosa! Cînd am spus sărac şi cinstit, nu am avut de gînd să scot în afara legii BMW X5 sau Audi Q7. Cine doreşte Mercedes, Porsche Cayenne sau Lexus bun lucru voieşte, cîtă vreme le plăteşte din banii lui iar banii sînt făcuţi pe „bune”, ca să zic aşa! Dar să „mulgi” statul, adică pe plătitorul de impozite, pentru a-ţi cumpăra maşini de sute de mii de euro este crasă nesimţire. Aşa reuşesc să se discrediteze oamenii publici. Bunăstarea trebuie „consumată” cu moderaţie şi discreţie.

V-aţi implicat vreodată în problemele legate de congestiile din trafic? Ce măsuri aţi lua?

Asta ar mai trebui! Iliescu implicat în infernul de pe străzile Bucureştiului! Iată ceva ce nu ar rezolva nimic, ar creşte doar rating-ul televiziunilor şi ar stopa, pentru cîteva minute, telenovela avocatei dispărute…

Vorbind serios, Bucureștiul repetă acum experiența marilor orașe occidentale după cel de al doilea Război Mondial. La fel se circula la Paris în anii ‘50-’60. Explozia producției de automobile a făcut ca traficul să fie infernal. De aia o fi zis Sartre că „infernul e celălalt”. O fi fost blocat în trafic… Abandonând puțin existențialismul, în București de parcări se ocupă firma Dalli. Păi dacă se ocupă Dalli, plus un mare iubitor de artă, normal că avem o situație suprarealistă! Şi o ploaie mocănească de înjurături…

Aţi trecut vreodată peste protocolul SPP şi aţi stat pe locul din faţă în maşina de serviciu?

Nu am trecut niciodată peste protocolul decenţei. Cînd vom învăţa să respectăm atribuţiile fiecăruia, o să ne înţelegem mai bine. Nu prin gesturi intempestive se evidenţiază un şef de stat. Am stat cuminte, la locul meu, în dreapta, spate. Ca la şcoală.

A atentat cineva, cândva, la integritatea dumneavoastră fizică în timpul unei deplasări de serviciu?

Nu. Niciodată. Nu am avut nici o secundă emoții. În afara ţării niciodată nu au fost probleme. Iar în ţară cu atît mai puţin. La noi nu se trage cu pistolul, ca la alţii, se trage cu cerneală, chiar şi în şeful statului. Suntem o țara de pamfletari, de aici ni se trage.

Înjuraţi, aţi înjurat la volan? Sunteți de acord cu această metodă de manifestare?

Nu înjur niciodată în public! Iar înjurăturile la volan nu ajută la nimic. Eventual, rugăciunile…

Ce culoare preferați să aibă mașina dumneavoastră?

Dacă aş spune roşu, mi-aţi spune că sunt nostalgic… Dacă aş spune albastru, aţi spune că iar carotez conducerea PSD şi nu sunt de acord cu rebranduirea partidului. Adevărul e că Dacia pe care am avut-o înainte de Revoluţie avea un bleumarin superb, un bleumarin „egiptean”, de care îmi amintesc şi astăzi cu plăcere.

Aţi purtat discuţii la nivel înalt despre maşini cu Răposatul?

Discuţii la nivel înalt cu răposatul nu prea puteai avea… Cu atât mai puțin despre mașini.

V-ați implicat în privatizarea foștilor producători autohtoni de maşini?

Nu mă puteam „implica”, nu era treaba mea. Sigur că am avut discuţii pe această temă, şi nu doar cu francezii. Dar, la Piteşti, Renault era, cum să vă spun, soluţia naturală. Aveam o licenţă, o cultură industrială moştenită de la ei, afinităţi şi chiar metehne comune. Aşa cum am încurajat sosirea reprezentanților Daewoo la Craiova, după refuzul repetat al firmei Citroen de a se implica în privatizare.

Am discutat şi cu reprezentanţii General Motors în acelaşi scop. În general, am încercat să sprijin investiția capitalului străin. Avem nevoie de noi tehnologii, de noi oportunităţi. Nu putem relansa industria românească fără o amplă cooperare şi implicare a capitalului străin. Şi am făcut pași importanți în acest sens, încă insuficienți.

Cu ce alţi şefi de stat, diplomaţi, aţi vorbit despre maşini? Care dintre cei pe care i-aţi cunoscut era pasionat de maşini?

Nu îmi amintesc. Poate şi pentru că m-au interesat mai mult obligațiile decât pasiunile. Desigur, au fost o serie de reuniuni internaţionale unde am discutat despre rolul pozitiv, dar şi negativ, al marilor producători de automobile. Este bine cunoscută influenţa marilor producători de automobile în viaţa economică mondială.
Cu diferite prilejuri, am vizitat sediile şi unităţi de producţie ale unor firme ca Toyota, Fiat, Daewoo sau General Motors.

Cu ce maşină v-aţi deplasat de la CC la Televiziune în perioada decembrie 1989?

Cu mașina… TAB, serie foarte limitată!

Ion Iliescu a rămas, până la final, un observator atent al societății românești, atent la transformările ei, inclusiv în ceea ce privește relația oamenilor cu tehnologia și confortul modern. Interviul de față, realizat în 2007, oferă o imagine mai puțin formală a unui om care a fost mult timp în centrul vieții publice. Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani.

Disclaimer: Interviul citat a fost acordat de Ion Iliescu în anul 2007 și este republicat în context memorial, fără modificări de conținut. Declarațiile reflectă opinia sa din acel moment.